PLUS cere AEP să clarifice situația lui Nicușor Dan care nu e membru USR, dar candidat al partidului

PLUS cere AEP să clarifice situația lui Nicușor Dan care nu e membru USR, dar candidat al partidului
Publicat: 18/12/2019, 22:03

„Invederăm faptul că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 prevede că «Pentru aliantele politice, prevederile art. 20 – 22 se aplică in mod corespunzător», iar potrivit alin. (2) – «Alianțele politice ale căror cereri de înregistrare au fost admise se înscriu în Registrul alianțelor politice». Astfel, în baza celor mai sus-menționate reiese fără echivoc faptul că alianței politice îi sunt aplicabile prevederile art. 30 din Legea nr. 14/2003 potrivit cărora: «în cazul in care alianța politică se va prezenta in alegeri cu liste comune, candidații trebuie să facă parte dintrun partid politic membru al alianței»”, arată răspunsul AEP la solicitarea depusă de PLUS.

Prin urmare, AEP transmite, într-un răspuns oficial, obținut de MEDIAFAX, că Nicușor Dan nu poate fi candidat al Alianței USR-PLUS deoarece nu este membru al niciuneia dintre cele două formațiuni politice.

„Partidele politice se pot asocia în baza unui protocol de asociere, constituind o alianță politică. Referitor la solicitarea dumneavoastră, în ceea ce privește candidatul la funcția de primar susținut de alianța politică, acesta nu poate candida independent, fiind obligatoriu să facă parte dintr-un partid politic membru al alianței”, potrivit răspunsului AEP.

Nicușor Dan a fost ales candidat al USR București pentru alegerile la Primăria Capitalei. În schimb, PLUS își susține pe Vlad Voiculescu pentru o candidatură la Primăria Municipiului București.

Alianța urmează să decidă cine va fi candidatul comun.

Pe 30 noiembrie, liderii USR au aprobat regulamentul de desemnare a candidaților la locale, care permite candidaturile interne pentru alegerile locale pentru candidații independenți. Astfel, Nicușor Dan poate candida ca independent cu susțierea partidului la Primăria Capitalei.

Pe 7 decembrie, Nicușor Dan a propus o colaboarare între forțele de opoziție, la nivelul Bucureștiului și un acord politic asupra unui program de „guvernare”.

Anterior, deputatul independent Nicușor Dan declara că nu va candida pentru funcția de primar general al Capitalei dacă toate partidele de Opoziție vor susține un alt candidat. „În alte variante, mai vorbim”, a explicat el.

În schimb, Ludovic Orban a afirmat că a discutat cu Dan Barna despre alegerile locale, însă e prea devreme pentru a aborda subiectul referitor la un candidat unic al partidelor de dreapta pentru acest scrutin electoral.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×